vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Stimulente financiare pentru elevii care au luat 10 la examenele naţionale

Absolvenții clasei a VIII-a și cei de liceu care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și, respectiv, la examenul de Bacalaureat 2019 vor fi recompensați. Elevii de 10 de la Evaluarea Națională vor primi fiecare suma de 1.000 de lei, iar cei de la BAC – 3.000 de lei, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern, publicat de Ministerul Educației și pus în dezbatere publică.

Potrivit Adevărul, proiectul de hotărâre prevede ”acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2019 și la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019”.

În anul 2019, un număr de 235 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, iar 459 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica