luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Screciu, preşedinte executiv peste pesediştii din Mehedinţi

Aladin Georgescu rămâne şef al pesediştilor mehedinţeni. El va fi secondat de Marius Screciu. Aşa au decis, joi, social-democraţii din judeţ, în conferinţa judeţeană a partidului care a avut loc la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin. La aceasta au fost prezenţi şi premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, Mihai Fifor, secretar general al partidului, dar şi mai mulţi miniştri din cabinetul Dăncilă.

Dacă pentru funcţia de şef al PSD Mehedinţi, singurul candidat a fost Aladin Georgescu, preşedintele CJ Mehedinţi, el rămânând acum şi la conducerea partidului, pentru cea de preşedinte executiv social-democraţii au avut de ales între Marius Screciu, primarul Sverinului, şi Constantin Truşcă, primarul comunei Şimian.
„În ultimele zile am încercat să îmi răspund personal dacă să îmi depun sau nu candidatura, să deranjez sau nu un anumit stil de conducere, dacă suntem suficient de mulţi să facem o schimbare, după o consultare cu mai mulţi am decis să candidez. Candidez în condiţii destul de ingrate: peste 100 de delegaţi sunt ai adversarului şi prietenului meu Marius Screciu. Este adevărat că Severinul e mare, dar nu a făcut niciodată diferenţa pentru PSD faţă de comuna Şimian la alegeri. Candidez pentru o viaţă de partid transparentă – să nu aflăm din presă ce hotărâri au luat liderii. Nu îmi doresc să fie menţinuţi în funcţie, uneori ilegal, oameni care nu au avut nicio contribuţie în partid, iar voi cei care aţi muncit în campanie asistaţi neputincioşi. Candidez nu pentru că am vrut să conduc organizaţia PSD Mehedinţi, nu candidez niciodată pentru funcţia de preşedinte, ci pentru a consolida o organizaţie puternică. Candidez ca preşedintele Aladin Georgescu să nu fie în permanent conflict cu câţiva primari care au obţinut rezultate – aş menţiona aici Vânjuleț, Gogoşu şi altele. Candidez ca să se promoveze oameni cu potenţial de la organizaţiile de tineret sau femei, nu vânători de funcţii. Avem cel mai performant program de guvernare, dar acum la alegeri am avut cel mai slab rezultat. Care au fost cauzele? Una dintre cauze: deciziile luate doar de unii lideri. PSD nu aparţine unor lideri, ci dumnevoastră membrilor – primarilor. Candidez pentru a face o echipă puternică cu Aladin Georgescu, sunt din rândul dumnevoastră şi ştiu problemele cu care vă confruntaţi – vreau doar să ajut, nu am niciun interes personal, simt că putem mai mult. Orice competiţie ne uneşte, nu ne dezbină! Şi doamna premier fac un apel să îi ajutaţi pe cei din Severin să îi ajute cu bani de căldură”, a spus primarul comunei Şimian, Constantin Truşcă, înainte de vot.
Nu şi-a convins însă colegii, aceştia alegându-l pe Marius Screciu ca preşedinte executiv.
Acesta a vorbit despre problema încălzirii oraşului.
„În ultimii 5 ani nu am primit vizita unei premier, deşi am fost una dintre cele mai bune organizaţii PSD din ţară, suntem pe locul 3 şi e important şi ne-am dori să fim mult mai mult băgaţi în seamă. Prima problemă o reprezintă încălzirea oraşului. Şi aş vrea să o felicit pe doamna premier şi pe domnul Teodorovici că au dat OUG care ne permite să găsim soluţii pentru încălzirea oraşului. OUG prevede alocarea de 85% din fonduri de la Guvern, 15% de la municipalitate pentru un sistem de încălzire performant. Suntem foarte aproape, într-o lună de zile putem depune documentele – pentru a găsi o alternativă viabilă – o giga calorie ieftină. Mai avem însă un hop – iarna asta avem dorinţa să ne sprijiniţi – comunitatea are nevoie şi cred că merităm. O altă problemă: portul – port care a fost construit de înaintaşii noştri, de severinenii de la 1860. Nu e posibil ca un oraş ca Severin să nu aibă faleză – nu e posibil ca comunitatea să nu poată investi să rezolve această problemă. Suntem o organizaţie extraordinară – de ani de zile suntem fruntaşi, dar cred că nu suntem totuşi respectaţi la valoarea pe care o avem. Le doresc succes tuturor colegilor”, a spus Screciu.
Aladin Georgescu a afirmat că deşi au mai fost „divergenţe de opinii”, în PSD Mehedinţi „domnește echilibrul și respectul reciproc”.
„Ultima perioadă a fost mai grea pentru partid, ne-a testat loialitatea față de partid. Dar aici, față de ultima conferință din 2015, marea majoritate din membrii PSD cu care am pornit la drum, sunt acum aici. În organizație domnește echilibrul și respectul reciproc. Au mai fost divergențe de opinii, dar le-am rezolvat și au fost adevărate lecții pentru noi, am învățat din propriile greșeli. Activitatea politică a fost una prolifică – ne-am îndeplinit majoritatea obiectivelor pe care ni le-am propus la ultima conferință județeană din 2015. PSD Mehedinți are 55 de primari din totalul de 66, 397 consilieri locali, 18 mandate din 31 de mandate de la Consiliul Județean și avem președintele CJ Mehedinți și primar în municipiul reședință de județ. Avem 3 deputați din 4 și un senator din 2 – toți persoane competente. Anul 2019 a fost unul activ pentru organizația noastră, în care fiecare s-a implicat, organizațiile locale au membri activi. În 2019 – 2020 îmi doresc ca rezultatele să fie pe măsura potențialului pe care îl avem. Mă bazez pe voi toți”, a afirmat Georgescu.

sursa foto: psnewsmehedinti

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica