Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat luni intenția de introducere a unei „taxe de solidaritate” care să se aplice pensiilor speciale care depășesc 10.000 de lei.
„O variantă normală ar fi de a plafona la un nivel stabilit” iar în cadrul ședinței conducerii PSD s-a discutat de suma de 10.000 de lei, propunere care a fost „convenită de principiu”, a explicat Teodorovici.
Potrivit hotnews.ro, pentru ce depășește această valoare se are în vedere introducerea unei „taxe de solidaritate”, o „abordare corectă și logică”, în opinia ministrului Finanțelor.
Actul normativ care urmează să fie adoptat de Guvern în acest sens „va ajunge și în Parlament care va decide forma finală”, a mai spus Teodorovici.