Unul din cele mai frumoase drumuri din sudul Vâlcii, drum care urcă pe Dealul Răii şi coboară la conacul Otetelișenilor, familie care a marcat istoria României în veacurile XIX şi XX urmează a fi asfaltat.
Primarul Constantin Aleca spune că „Este o reuşită să afirmăm că acest drum va fi asfaltat, prin fonduri europene. Face parte din colecţia de drumuri care vor fi reabilitate cu totul în perioada următoare în oraşul Bălceşti. Drum care pleacă din DN 65C şi trece prin Palei până la conacul Beneşti. 11 km de drumuri şi 5 drumuri agricole vor schimba cu totul faţa oraşului”.
De asemenea, în urma acestui proiect vor fi realizate: modernizarea, reabilitarea și dotarea Scolii V-VIII – Liceul Petrache Poenaru (C1), modernizare, extindere și dotare sala de sport (C2), desființare clădire (C3), construire terenuri de sport și împrejmuire; modernizarea, reabilitarea și dotarea Școlii Gimnaziale Otetelișu (C1), desființare clădire (C3), construire sală de festivități, vestiare, terenuri de sport și împrejmuire; modernizarea a 11,248 km: DJ 651A, DC 297 – Ulicioiu, DC 352 – Aleea Bisericii, Aleea si str. Oltetului, DC 69, DC41 si DC 48 – Dealul Răii, și vor fi amenajate trotuare pe Aleea și str. Petrache Poenaru, str. Policlinicii.
Valoarea totală a contractului este de 23.283.981,31 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 22.818.301,68 lei.