miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Antrenorul FCU discută cu patronul CSU: ”E pace la Craiova!”

Securea războiului din Bănie a fost îngropată, susține Eugen Trică, proaspăt instalat pe banca echipei lui Mititelu.

Odată cu venirea lui Trică la FCU Craiova s-a schimbat și strategia de comunicare a clubului susținut de Peluza Sud 97. Gata cu „clona” ori „CSU”, clubul din Liga 1 e considerat „cealaltă Universitatea”. Într-un scurt inverviu acordat Telekomsport, Eugen Trică dezvăluie că are prieteni în cealaltă tabără și că e liniște în Bănie.

Mai mult, în premieră, un angajat FCU a mărturisit că s-ar bucura dacă echipa patronată de Mihai Rotaru s-ar încorona campioană: „Eu m-aş bucura din suflet ca ”U” din Liga 1 să câştige campionatul. Noi, la fel, să dea Dumnezeu să promovăm în acelaşi sezon şi, de ce nu, să ne bucurăm împreună, ei pentru câştigarea campionatului, noi pentru promovare şi suporterii la fel, asta îmi doresc. Din punctul nostru de vedere, e pace la Craiova. Noi vorbim şi cu patronul Craiovei, am prieteni la cealaltă Universitate. Putem sta liniştiţi să bem un suc, să povestim, fără probleme”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a adăugat: ”Revin cu o dorinţă fantastică de a face performanţă, cu această echipă, cu acest club minunat, poate echipa cu cea mai mare tradiţie din fotbalul românesc. Am avut ceva oferte, dar când e vorba de Craiova nu am mai stat pe gânduri şi am semnat în secunda doi. M-a convins brandul Universitatea Craiova, după condiţiile foarte bune, sunt condiţii de Liga I la Craiova. Încerc şi eu să am o discuţie cu domnul primar, cu cei care se ocupă de acest stadion. Este un stadion frumos. Şi noi ne-am dori, pe lângă cealaltă Universitatea. Nu văd probleme, de ce nu am juca şi noi acolo?”.

Politica