vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Legea pensiilor intră la vot final în Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor va dezbate, miercuri, de la ora 10:00, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate a CCR. De la ora 12:00 va fi votul final pe acest proiect, scrie Mediafax.

Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, legea urmând să fie trimisă preşedintelui României pentru promulgare, dacă va fi adoptată.

Actul normativ a primit, marţi, un raport de adoptare de la Comisiile reunite Juridică şi de Muncă ale Camerei Deputaţilor, după ce a fost pusă în acord cu decizia Curţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Plenul Camerei Deputaţilor va dezbate, miercuri, de la ora 10:00, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate a CCR. De la ora 12:00 va fi votul final pe acest proiect.

Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, legea urmând să fie trimisă preşedintelui României pentru promulgare, dacă va fi adoptată.

Actul normativ a primit, marţi, un raport de adoptare de la Comisiile reunite Juridică şi de Muncă ale Camerei Deputaţilor, după ce a fost pusă în acord cu decizia Curţii.

Articolul precedent
Articolul următor

Politica