marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

45 de percheziţii la contrabandişti cu tutun

45 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Gorj, Dolj, Hunedoara şi Mehedinţi, au fost făcute de DIICOT Gorj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate, constituite în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată cu produse accizabile din tutun.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2018, pe raza comunei Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, s-au constituit două grupuri infracţionale organizate, ce au avut ca scop obţinerea de venituri necuvenite prin comercializarea de produse accizabile, constând în ţigări introduse ilicit în România din state non U.E. (Serbia, Macedonia).

În urma percheziţiilor au fost ridicate peste 144.000 de ţigarete, aproximativ 170 kilograme de foi de tutun uscat, 15 kilograme de tutun în diferite stadii de prelucrare, 39 de litri de alcool etilic, provenit din contrabandă, 2 dispozitive de mărunţit tutun, aproximativ 600 de tuburi pentru confecţionarea de ţigări, un autoturism, 23 de telefoane mobile, peste 1.000 de euro şi 49.000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

44 persoane au fost duse la audieri în acest caz.

Politica