miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Şcoală de vară în Geoparcul Platoul Mehedinţi. Tema – arhitectura tradiţională

Studenţii facultăţilor de arhitectură, sociologie, antropologie, istorie, management, marketing şi comunicare sunt aşteptaţi să ia parte la şcoala de vară „Arhitectura tradiţională în Geoparcul Platoul Mehedinţi”, aflată la cea de-a treia ediţie. Înscrierile au început deja, iar activităţile din cadrul şcolii de vară se vor desfăşura între 19 august şi 2 septembrie.
„Ediţia 2019 a şcolii de vară le propune participanţilor să exploreze potenţialul de dezvoltare culturală şi turistică a satului Balta, judeţul Mehedinţi, din prisma specializărilor pe care le urmează şi în relaţie cu o serie de discipline complementare. Studenţii vor avea prilejul să contribuie la valorificarea arhitecturii vernaculare specifice regiunii Mehedinţi printr-o abordare strategică, multidisciplinară.
În cadrul activităţilor teoretice şi practice din programul şcolii, studenţii vor elabora, sub îndrumarea specialiştilor în management cultural, arhitectură şi antropologie, modele de dezvoltare a unui ecomuzeu şi vor fi implicaţi în restaurarea şi reconvensia unei case tradiţionale din satul Balta”, 
spun organizatorii, respectiv Asociaţia MAIE.

Potrivit acestora artea practică va fi completată de conferinţe şi dezbateri coordonate de specialişti în domenii relevante, proiecţii de film documentar, vizite pe teren de descoperire a obiectivelor de patrimoniu natural şi cultural din zonă.


Bianca Bălşan, preşedintele asociaţiei, aminteşte că „la ediţiile precedente ale şcolii de vară, am descoperit, împreună cu studenţii, că satul Balta poate integra conceptul de ecomuzeu, adică un soi de ‘înţelegere’ a membrilor comunităţii prin care se angajează să păstreze şi să valorifice patrimoniul local pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei. Anul acesta, alături de participanţii la şcoală, vom continua demersurile de fundamentare ale ecomuzeului, care sperăm să devină un model de bune practici pentru alte localităţi rurale din România care se bucură încă de prezenţa elementelor de patrimoniu local, cultural şi natural deopotrivă.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Participarea la şcoala de vară presupune o taxă de 300 lei / student, care va fi achitată în două tranşe: un avans de 100 lei / student până pe 12 august (confirmarea participării) şi o tranşă finală de 200 lei / student achitată până pe 19 august.

Organizatorii şcolii vor asigura transportul Drobeta-Turnu Severin – Balta, cazarea şi masa participanţilor, iar la finalul şcolii de vară, participanţii vor primi adeverinţe de practică.

Studenţii se pot înscrie online, până pe 29 iulie, informaţii în acest sens putând fi găsite pe site-ul www.arhitectura-gpmh.ro

Politica