luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Gratuit! Cu feribotul, pe Dunăre

De săptămâna viitoare, turiştii vor avea la dispoziţie un feribot care va face curse regulate pe traseul Kladovo-Severin. Iniţial, gratuit.

Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Am vizitat în Kladovo, Serbia, feribotul care, pornind de săptămâna viitoare, va efectua curse regulate pe traseul Kladovo – Severin. Începând de joi, 20 iunie, timp de 4 zile, feribotul va funcționa cu 4 curse pe zi în regim gratuit.
Încercăm, prin această activitate, să impulsionăm colaborarea dintre cele două municipii, atât din punct de vedere economic, cât și turistic, turismul fiind o importantă latură de dezvoltare pentru ambele țări”,
a spus Screciu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

bac


Cursele cu feribotul vor funcţiuna după orarul:

1) Sosire în Drobeta Turnu Severin – ora 10.15
Plecare din Drobeta Turnu Severin spre Kladovo – ora 11.00
Sosire în Kladovo – ora 11.15
2) Sosire în Drobeta Turnu Severin – ora 15.15
Plecare din Drobeta Turnu Severin spre Kladovo – ora 16.00
Sosire în Kladovo – ora 16.15

Politica