luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Iohannis cere ajutorul liderilor europeni pentru a pune capăt crizei constituţionale şi politice din Republica Moldova

Klaus Iohannis a transmis, miercuri, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker în care le solicită soluţii pentru a pune capăt crizei constituţionale şi politice din Republica Moldova.

Şeful statului a adăugat că, în opinia sa, Uniunea Europană trebuie să ajute cetăţenii din Republica Moldova prin prisma angajamentelor asumate faţă de această ţară, scrie Mediafax.

Preşedintele României a făcut apel la Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker pentru a identifica, alături de celeltalte state membre ale UE, acţiuni concrete care să pună capăt crizei din Republica Moldova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vineri, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a emis o decizie conform căreia preşedintele Igor Dodon era obligat să dizolve Parlamentul în data de 8 iunie, deoarece a depăşit termenul de 90 de zile de la alegeri pentru formarea unui Guvern. Sâmbătă, Igor Dodon a decis să nu dizolve Parlamentul. A fost aleasă şefa Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Maia Sandu a fost numită în funcţia de prim-ministru şi noii membri ai Guvernului au depus jurământul de învestire.

Ulterior, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională toată activitatea parlamentară de sâmbătă. Duminică, CCM a decis suspendarea din funcţie a preşedintelui Igor Dodon şi numirea prim-ministrului Pavel Filip în funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova, acesta dizolvând ulterior Parlamentul. De asemenea, Pavel Filip a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în data de 6 septembrie.

Uniunea Europeană a cerut încă de sâmbătă autorităţilor din Republica Moldova, ţară asociată la UE, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, în conformitate cu principiile de bază ale Acordului de Asociere, potrivit site-ului deschide.md.

De asemenea, Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate şi comisarul european Johannes Hahn au emis, duminică, un comunicat comun prin care transmit că Uniunea Europeană este pregătită să colaboreze cu „Guvernul legitim din punct de vedere democratic” al Republicii Moldova.

Politica