Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, începând cu ora 10.00, rezultatele referendumului pe justiţie convocat de către preşedintele Klaus Iohannis, care a avut loc pe 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, informează Mediafax.
Conform Constituţiei, CCR „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”.
De asemenea, potrivit Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, plenul instituţie decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.
Totodată, „hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”, conform legii menţionate.
Înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, hotărârea Curţii Constituţionale este prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Legea mai prevede că, pentru a verifica respectarea procedurii în organizarea şi desfăşurare referendumului şi pentru a confirma rezultatele acestuia, CCR poate cere informaţii de la autorităţile publice.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, săptămâna trecută, consultări cu toate partidele reprezentante în Parlament, în legătură cu transpunerea în Constituţie şi legislaţie a rezultatelor referendumului. Ulterior, şeful statului a afirmat că a observat că majoritatea formaţiunilor politice sunt de acord cu demersul de transpunere a referendumului. El a adăugat că propune partidelor parlamentare semnarea unui acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României.