Primarii din Scorniceşti şi Izbiceni, primarul şi viceprimarul din Pleşoiu şi primarul şi viceprimarul din Vulpeni au fost excluşi, joi, din Partidul Naţional Liberal.
Este vorba despre Ion Prioteasa, primarul din Scorniceşti, care simpatizează cu Pro România, Marian Gulie din Izbiceni (PSD), Valeriu Măndescu din Pleşoiu (PSD) şi Paul Mandea din Vulpeni (PSD).
Totodată, au fost excluşi din partid şi îşi pierd mandatele toţi cei patru consilieri PNL din comuna Pleşoiu şi trei din patru aleşi locali liberali din comuna Vulpeni.
Excluderile au fost decise în Biroul Judeţean al PNL Olt, desfăşurat joi.
„Am făcut ceea ce trebuia să fac de ceva timp: împreună cu Biroul Județean al filialei am decis să păstrăm alături de noi adevărații liberali, oameni care au muncit, s-au străduit și au depus eforturi considerabile pentru ca vocea PNL să fie auzită în tot județul și mesajul nostru să intre în fiecare casă. Alegerile europarlamentare au fost un test, unul pe care, din păcate, câțiva dintre membrii noștri l-au picat, fie pentru că au fost copleșiți de dezinteres, fie pentru că au tratat cu indiferență importanța acestor alegeri ori fie pentru că simpatiile au fost altele decât cele asumate la început de drum. Procentele obținute de unii primari și câteva organizații PNL din județ în urma alegerilor din 26 mai ne-au convins că este cazul să le redăm libertatea de a alege ceea ce doresc să facă în continuare și alături de cine. Oricine altcineva în afara PNL. Noi, adevărații liberali care am rămas, le dorim succes!”, a explicat decizia preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.
La europarlamentarele de duminică, PSD a obţinut în judeţul Olt 42,98%, cu aproape 20 de procente mai mult decât scorul naţional. PNL a reuşit un scor de 24,17% în judeţ, cu două procente mai mic decât cel naţional.
Pe locul trei, în judeţul Olt, s-a plasat alianţa USR-PLUS, care a fost votată de 18.987 de olteni, însemnând 10,15% din totalul voturilor exprimate, cu 10 procente mai puţin decât media naţională.
Pro România este partidul de pe locul patru, cu 10.719 voturi – 5,73%. Pe locul cinci este ALDE, cu 4,97%, iar pe locul şase PMP, cu 4,12%.