miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Contractul pentru asfaltarea tuturor străzilor din Slatina, semnat

Primarul Slatinei a semnat, miercuri, contractul-cadru pentru asfaltarea străzilor, în următorii patru ani.

Emil Moţ a declarat că primul şantier va fi deschis în luna iulie şi include străzile Elena Fântâneanu – Textilistului, Islazului, Spicului, Boiangiului, Lacului, Zorilor, precum și cele aflate în Cartierul Toamnei.
„Astăzi am semnat contractul-cadru ce include asfaltările care vor avea loc în Municipiul Slatina în următorii patru ani. Începând cu luna iulie, Slatina va deveni un șantier și anunțăm populația că vom da startul asfaltărilor cu străzile Elena Fântâneanu – Textilistului, Islazului, Spicului, Boiangiului, Lacului, Zorilor, precum și cele aflate în Cartierul Toamnei”, a postat Moţ pe pagina sa de Facebook.
Străzile sunt împărtiţe în trei loturi, cu trei constructori: lotul unu – General Trust Argeş, lotul doi – SC Olt New Construct, lotul trei – Panadria SRL. Valoarea totală a proiectului se ridică la 97 milioane lei, pe toţi cei patru ani.
Municipalitatea va demara o campanie şi pentru reabilitarea trotuarelor degradate din Slatina, în special a celor acoperite cu beton.
Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că este nevoie de o intervenţie pentru acele trotuare să poată fi folosite de biciclete, role, skate-uri sau cărucioarele pentru copii.
„O să intrăm în forţă cu studii de fezabilitate şi lucrări efective cu tot ce înseamnă trotuare degradate din Slatina, acele trotuare de beton, unde este necesar să le reparăm şi vom renunţa la beton şi le vom face cu asfalt, pentru ca toată lumea să poată să meargă pe ele cum trebuie, inclusiv biciclete, role, skate-uri, mame cu cărucioare”, a declarat Emil Moţ.

Politica