Grupul ceh de utilităţi CEZ şi-a planificat vânzarea activelor din România, Bulgaria, Turcia şi Polonia, ca parte a strategiei de a se concentra pe piaţa din Cehia, a declarat, luni, CEO-ul companiei, Daniel Benes, potrivit Agerpres care citează Reuters.
Benes a adăugat că vânzarea acestor active ar putea aduce companiei „mai multe zeci de miliarde de coroane”.
El a amintit că CEZ are drept obiectiv creşterea EBITDA la 75 de miliarde de coroane (3,26 miliarde de dolari) în 2024-2025, de la 49,5 miliarde de coroane în 2018.
CEZ şi-a încetinit încetul cu încetul expansiunea în Balcani în ultimii ani, după ce a investit masiv în regiune în urmă cu peste un deceniu.
În Bulgaria, CEZ se află deja în negocieri cu o companie locală, Eurohold, pentru a vinde activele de acolo, după o încercare eşuată de vânzare către o altă companie bulgară, anul trecut.
În România, CEZ a cumpărat, în 2005, fosta filială de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Oltenia. Grupul deţine şi cel mai mare parc eolian terestru din Europa, de 600 de MW, de la Fântânele-Cogealac.
CEZ a anunţat că noua strategie se va concentra pe proiectele nucleare şi bazate pe cărbune, pe modernizarea distribuţiei şi îmbunătăţirea serviciilor energetice de business în Republica Cehă şi în ţările vecine.