luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cod galben de ploi torenţiale pentru 13 judeţe din ţară

ANM a emis o informare meteo ce vizează ploi torenţiale, intensificări ale vântului, vijelie şi izolat grindină, în vigoare până miercuri seara. De asemenea, începând de luni, ora 18.00, 13 judeţe din nordul, vestul şi sud-vestul ţării intră sub averizare cod galben de ploi şi vijelii.

Potrivit informării meteo valabilă de luni ora 16.00 până miercuri ora 23.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte.

Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, începând de luni, ora 18.00, până marţi la ora 6.00, ANM a emis cod galben pentru judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.

Luni seara şi în noaptea de luni spre marţi, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în Banat, vestul şi nordul Olteniei, Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei, unde vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Politica