luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Au fost înlocuiți unii președinți de secții de votare

Mai mulți președinți de secții de votare din Mehedinți au fost înlocuiți pe ultima sută de metri. Cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare, în Mehedinți este deja agitație printre formațiunile politice. Nu mai puțin de 17 președinți de secții sau locțiitori ai acestora s-au retras de pe liste. Motivele sunt unele obiective, potrivit conducerii Biroului Electoral Județean.

Un număr de 17 președinți ai secțiilor de votare și locțiitori ai președinților s-au retras, cu doar câteva zile înainte de scrutinul electoral. Potrivit locțiitorului președintelui BEJ Mehedinți, judecătorul Cosmin Sima, legea permite acest lucru, iar motivele sunt unele obiective: plecare din localitate, sănătate precară etc.

În județul Mehedinți vor fi organizate 290 de secții de votare, dintre care 95 numai în municipiul reședință de județ, Drobeta Turnu Severin. Alegătorii trebuie să voteze la secția la care sunt arondați, adică pe listele permanente. Dacă în ziua votării, alegătorii nu se află în localitatea de domiciliu, vor vota în altă localitate, pe listele suplimentare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica