luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Controale în peste 3.100 de trenuri de călători

Poliţiştii au acţionat, timp de o lună, pentru ca persoanele care folosesc transporturile aeriene, navale şi feroviare să ajungă în siguranţă la destinaţie. De asemenea, intervenţiile poliţiştilor au salvat viaţa a 16 persoane care se aflau în situaţii de pericol pe calea ferată şi au depistat peste 200 de autori de infracţiuni, scrie Adevărul.

La acţiunea coordonată de Direcţia de Poliţie Transporturi, în perioada 15 aprilie – 15 mai 2019, au participat toate structurile teritoriale de poliţie transporturi. Astfel, poliţiştii au fost prezenţi în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale, pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii şi pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor. Au acţionat în peste 3.100 de trenuri de călători, pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinaţie.

Poliţiştii au depistat 26 de persoane urmărite naţional şi internaţional, precum şi 28 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost redaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament. În această perioadă, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat 355 de acţiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei şi a migraţiei ilegale, precum şi pentru verificarea legalităţii activităţilor de comerţ şi taximetrie, în zona gărilor, porturilor şi aeroporturilor.

De asemenea, au fost identificate 230 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 223 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. De la 20 de persoane care sunt cercetate pentru contrabandă, poliţiştii au ridicat aproape 100.000 de ţigarete, în valoare de peste 56.000 de lei. În cadrul dosarelor penale instrumentate, poliţiştii au efectuat 43 de percheziţii domiciliare, fiind confiscate bunuri în valoare de peste 2.100.000 de lei. Faţă de 9 persoane a fost luată măsura reţinerii. Pentru 4 dintre acestea instanţele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de 4 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Poliţiştii au întocmit 453 de dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi tragerea la răspundere a celor responsabili și au fost aplicate 1.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 500.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au confiscat bunuri în valoare de 115.000 de lei.

Totodată, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au desfăşurat, în cooperare cu poliţiştii din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Frontieră şi cu reprezentanţi ai Autorităţii Navale Române, activităţi comune de verificare şi control pentru creşterea siguranţei şi securităţii navigaţiei pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal şi a migraţiei ilegale, în baza Planului de acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale, în domeniul transporturilor navale.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Au fost întreprinse 263 de acţiuni şi controale, fiind legitimate 539 de persoane, verificate 30 de societăţi comerciale, 291 de autorizaţii de pescuit şi 157 de nave. În urma activităţilor, au fost constatate 66 de infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 40 de persoane, dintre care 33 au fost depistate în flagrant delict.
În acest interval, poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 23.000 de lei şi au indisponibilizat, în vederea confiscării, 24 de unelte de pescuit, 5 ambarcaţiuni, 1 motor de ambarcaţiune, 1 autovehicul şi aproape 200 de kilograme de peşte, în valoare totală de aproximativ 45.000 de lei.

Politica