Premierul ungar Viktor Orban i-a solicitat preşedintelui SUA, Donald Trump, să ajute la încheierea unei înţelegeri de cooperare cu România pentru iniţierea „cât mai curând posibil” a operaţiunilor de extracţie a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, a afirmat liderul de la Budapesta, scrie Mediafax.
O altă temă a discuţiei între Viktor Orban şi Trump, care a avut loc luni la Casa Albă, a fost cea privind achiziţionarea de partea ungară de rachete antiaeriene, a declarat premierul într-un interviu acordat vineri postului Kossuth Radio, relatează agenţia de ştiri MTI.
Compania americană ExxonMobil analizează posibilitatea unei investiţii în operaţiuni de extracţie de gaze în zona românească a Mării Negre, ce ar oferi o alternativă la gazul rusesc, lucru ce ar putea ajuta Ungaria la diversificarea surselor de energie.
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat recent că firma americană ar trebui să ia în curând o decizie în legătură cu acest proiect, în condiţiile în care Ungaria ar trebui să semneze în toamnă un nou acord pe termen lung privind importul de gaze naturale din Rusia.