miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Trei mehedinţeni nu mai au voie să se apropie de familii

Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 58 de ani, din judeţul Mehedinţi, nu mai au voie să se apropie de familii, după ce poliţiştii au emis ordine de protecţie provizorii faţă de aceştia.
„Aceştia, pe fondul consumului de alcool, dar şi a altor aspecte ale vieţii familiale, au agresat atât verbal cât şi fizic membrii familiei.

Victimele nu au solicitat îngrijiri medicale de specialitate, dar au cerut ajutorul poliţiştilor care au intervenit în cel mai scurt timp pentru aplanarea stărilor conflictuale şi crearea unui climat de linişte şi siguranţă.
Faţă de persoanele respective oamenii legii au emis ordine de protecţie provizorii, pentru o perioadă de cinci zile şi au deschis şi dosare penale pentru infracţiuni de ameninţare, distrugere şi violenţă în familie”, arată IPJ Mehedinţi.

Astfel, pe 10 mai, poliţiştii Postului de Poliţie Gruia au fost sesizaţi de un bărbat de 82 ani, din localitate, cu privire la faptul că în ziua de 09 mai a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresat de fiul său, de 58 ani. Agresorul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a distrus două fereste ale locuinţei şi l-a ameninţat pe octogenar. Bătrânul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Fiul său este cercetat acum penal.
De violenţă în familie este acuzat şi un bărbat din Severin, care şi-a agresat soţia şi fiica. „La 10 mai a.c., Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de o femeie de 50 ani, din municipiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată de soţul său.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie din cadrul Biroului de Ordine Publică, iar din verificări s-a stabilit că soţul apelantei, în vârstă de 51 ani, din municipiu, în urma unui conflict spontan generat de aspecte ale vieţii familiale, a agresat atât soţia cât şi pe fiica acestora de 16 ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Victimele nu au suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale, iar faţă de bărbatul de 51 ani, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu”, potrivit IPJ Mehedinţi.

Un alt bărbat a sunat la Poliţie susţinând că cineva încearcă să întreţină relaţii sexuale cu soţia şi copiii săi. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au găsit pe apelant lovind uşa apartamentului soţiei şi au constatat că el minţise.
„La data de 12 mai a.c., ora 17:08, Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 43 ani, din oraşul Vînju Mare, judeţul Mehedinţi, referitor la faptul că, la locuinţa soţiei sale, de 27 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, o persoană intenţionează să întreţină raporturi sexuale cu aceasta şi copiii săi.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, care au identificat în scara imobilului, pe apelant, în timp ce lovea uşa apartamentului, intenţionând să pătrundă în locuinţă.
La sosirea poliţiştilor, bărbatul manifesta un comportament agresiv, iar din verificările efectuate s-a stabilit că aspectele sesizate de acesta nu se confirmă, motiv pentru care poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile”, mai arată IPJ Mehedinţi.

În primele patru luni din 2019, poliţiştii mehedinţeni au emis 14 ordine de protecţie provizorii, dintre care cinci la solicitarea victimei, iar nouă la solicitarea altor instituţii. 12 ordine de protecţie provizorii au fost emise în mediul urban, iar 2 în mediul rural.

Politica