Liga Florilor, sezonul 2018-2019 este aproape de final, dar majoritatea echipelor nu pot să se gândească la vacanță. Sfârșitul acestei ediții de campioant este unul foarte aprins și orice se poate întâmpla, mai ales după rezultatele din ultima etapă. Craiova luptă pentru un loc de cupe europene, ba chiar pentru o poziție pe podium. Vâlcea este la o victorie distanță de câștigarea campionatului, în timp ce CSM Slatina este aproape sigură că va juca meci de baraj pentru a rămâne în prima ligă.
Pentru SCM Craiova au mai rămas doar două meciuri, cu CSM București și cu Danubius Galați, iar obiectivul echipei, acela de a prinde un loc de cupă europeană este realizabil. Cu 36 de puncte acumulate, oltencele își permit să piardă meciul cu galacticele de la CSM, dar se văd obligate să câștige cu Galați pentru a avea șanse bune la locul patru. Totodată, calculele trupei din Bănie pot fi date peste cap de rezultele adversarelor. Ocupanta la zi a locului patru, Corona Brașov, are 37 de puncte și meciuri directe cu Măgura Cisnădie și Zalău, ambele cu șanse la un loc de Europa. Dacă mobilizarea Craiovei nu începea cu 8 etape înainte de final, atunci când oficialii au anunțat că vor 6 victorii din 8 meciuri, poate că în acest momet erau deja sigure de participarea în Cupa EHF, anul viitor.
Jocul rezultatelor nu le poate fi de ajutor, însă, celor de la CSM Slatina, formație ce pare condamnată la meciul de paraj. Cu o singură partidă rămasă de jucat, slătinencele nu au șanse prea mari de izbândă. CSM joacă pe trenul celor de la SCM Rm.Vâlcea formație ce mai are nevoie de o singură victorie pentru a câștiga trofeul de campioană a României.
Rezultatele ultimei etape din Liga Florilor a demonstrat că orice se poate întâmpla. CSM București a pierdut la Buzău, într-un meci ce a șocat o mare parte a urmăritorilor handbalului feminin românesc. Acest rezultat le dă ocazia vâlcencelor să câștige titlul cu o etapă înainte de finalul campioantului.
Toate meciurile din penultima etapă se vor disputa duminică:
Ora 17:30
CSM București – SCM Craiova
SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina
Ora 18:00
Danubius Galați – Gloria Buzău
Dunărea Brăila – Bistrița
Măgura Cisnădie – Corona Brașov
Zalău – Baia Mare







