Meleşcanu cere rechemarea ambasadorului George Maior din SUA

Jurnalul Olteniei
1 Min Read

Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a anunţat, miercuri, că a transmis către Cotroceni cererea de rechemare a lui George Maior din funcţia de ambasador al României în SUA precum şi propunerea numirii unui nou ambasador la Washington, scrie Mediafax.

George Maior a fost audiat în Comisia de Control SRI în anul 2018, cu privire la protocoalele secrete încheiate de Serviciul Secret de Informaţii în perioada în care a condus această instituţie, dar şi cu privire la relaţia pe care o avea acu Horia Georgescu şi cum a influenţat, prin SRI, dosarele pe integritate.

Maior a fost numit ambasador al României în SUA în iunie 2015. Anterior a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani, devenind cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii la data de 4 octombrie 2006. Până la acea dată, a fost senator PSD şi preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din Senat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ultimul cuvânt privind rechemarea îl va avea preşedintele Klaus Iohannis.

Share This Article