luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Simina Tănăsescu, numită judecător la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR) a Siminei Tănăsescu, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 9 iunie, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.  Ea îl va înlocui la Curtea Constituţională pe judecătorul Petre Lăzăroiu, scrie Mediafax.

Simina Tănăsescu a fost consilier prezidenţial. Ea a demisionat în luna iunie 2018 din funcţia de consilier prezidenţial, în urma unui scandal provocat de o întâlnire cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.

Simina Tănăsescu a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Curţii Constituţionale, Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că „are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Preşedinţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Petre Lăzăroiu afirmat atunci că, prin discuţia cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu despre revocarea sa din funcţie, este posibil să se fi dorit crearea unui conflict asupra mandatului său, ca să pună la îndoială decizia CCR care îl obliga pe Klaus Iohannis să o revoce pe din funcţia de procuror-şef al DNA pe Laura Codruţa Kovesi.

La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administraţia Prezidenţială a anunţat că în discuţia pe care Simina Tănăsescu a avut-o cu judecătorul CCR, nu a reprezentat Preşedinţia română.

Politica