luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

APIA: Fermierii doljeni, așteptați pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2019

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Dolj reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2019 este data de 15 mai 2019.

De asemenea, se vor primi cereri unice de plată aferente Campaniei 2019 și sâmbăta, 4 mai.

Astfel, Centrul Județean și Centrele Locale din subordine vor lucra sâmbătă, cu program normal, în intervalul 8:30-14:30. Fermierii doljeni sunt așteptați să se prezinte la APIA în vederea depunerii cererii unice de plată până la data limita prevăzută de lege. Programul prelungit vine ca o măsură de sprijin pentru evitarea aglomerației și a întârzierilor în depunerea cererilor și conduce la diminuarea timpului necesar fiecărui fermier la completarea și depunerea cererii unice de plată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

  • schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,
  • măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),
  • ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Totodată, instituțiile implicate, primăriile de pe raza județului Dolj, sunt rugate să vină în sprijinul potenţialilor beneficiari în ceea ce privește eliberarea adeverințelor conforme cu Registrul Agricol într-un mod cât mai eficient, astfel încât toți fermierii doljeni să poată să-și depună cererile de sprijin până la termenul limită.

Înainte de a se prezenta la centrele APIA, fermierilor li se recomandă să verifice în Registrul Agricol situația terenului pe care îl utilizează, aceasta verificare putând fi făcută la primăria pe raza căruia se află suprafața agricolă. În cazul crescătorilor de animale, se recomandă verificarea dacă datele acestora sunt actualizate în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE). Această verificare se face la mediul veterinar concesionar, la asociația de crescători sau în propriile evidențe în cazul utilizatorilor SNIIA.

În eventualitatea în care programarea inițială nu a putut fi respectată, cei care să află în această situație sunt rugați să se prezinte la centrele APIA Dolj de care aparțin.

Pentru mai multe detalii referitoare la depunerea cererilor unice de plată în Campania 2019 și informații legate de programul prelungit pentru această perioadă puteți contacta Centrul Județean sau Centrele locale APIA Dolj.

APIA CENTRUL JUDEȚEAN DOLJ

Centre locale Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj

BĂILEŞTI
Str. Gabroveni, nr. 4A, cod 205100, Băileşti, jud. Dolj
0251-311.010
[email protected]

BECHET
Str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 100 bis, cod 207060, Bechet, jud. Dolj
0251-336.700
[email protected]

CALAFAT
Str. Traian, nr. 49, cod 205200, Calafat, jud. Dolj
0251-232.440
[email protected]

CRAIOVA
Str. Nicolae Romanescu, nr. 39, cod 200738, Craiova, jud. Dolj
0251-427.711
[email protected]

FILIAŞI
Str. Stadionului, nr. 2, cod 205300, Filiaşi, jud. Dolj
0251-441.011
[email protected]

MELINEŞTI
Str. Principala, nr. 199 bis, cod 207385, Melineşti, jud. Dolj
0251-440.041
[email protected]

ORODEL
Orodel, cod 207435, jud. Dolj
0251-367.507
[email protected]

SEGARCEA
Str. Unirii, nr. 56, cod 205400, Segarcea, jud. Dolj
0251-210.201
[email protected]

Politica