marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Începe procesul pentru tentativa de omor comisă de fiul lui Enryko Constantinescu

Judecătorii craioveni de la Tribunalul Dolj au dispus, luni, începerea procesului în care Eduard Marian Constantinescu, de 31 de ani, fiul lui Enryko Constantinescu, va fi judecat pentru tentativă de omor. Faptele s-au petrecut în toamna lui 2016, la clubul Krypton din Craiova, unde Eduard Constantinescu împreună cu un amic au bătut rău doi craioveni, care au ajuns la spital. Dosarul a fost iniţial înregistrat pentru lovire şi alte violenţe, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj stabilindu-se că este vorba despre tentativă de omor, iar Constantinescu a fost arestat în lipsă, în sptembrie anul trecut, apoi dat în urmărire internațională, fiind extrădat din Statele Unite ale Americii în luna februarie a.c., când a ajuns după gratii.

Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au cerut, în lun august a anului trecut, emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele craioveanului Eduard Marian Constantinescu, acuzat de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În acelaşi dosar este cercetat şi prietenul său Paul Florin Ciovică, împreună cu care a comis faptele. Anchetatorii au reţinut următoarea stare de fapt: „în noaptea de 22/23.10.2016, în jurul orelor 01:55, în timp ce mai multe persoane se aflau în incinta clubului Kripton din Craiova, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul Constantinescu Eduard Marian i-a aplicat persoanei vătămate Cătălin P. lovituri cu o sticlă de vin, în cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul Ciovică Paul Florin i-a aplicat persoanei vătămate Constantin D. lovituri cu pumnii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale. (…) Având în vedere aceste aspecte, rezultate din actele medico-legale, coroborate cu declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor, conform cărora, inculpatul Constantinescu Eduard Marian a lovit persoana vătămată în mod repetat, cu sticla, în cap (de două ori), una dintre lovituri fiind blocată cu mâna de persoana vătămată, iar acţiunea de lovire a acesteia a fost întreruptă de intervenţia altor persoane, în speţă există intenţia de săvârşire a infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei”.

Dosarul penal deschis în urma acestui scandal a fost înregistrat, iniţial, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru lovire şi alte violenţe, de unde a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj la sfârşitul anului 2017. În urma extinderii cercetărilor s-a dispus, pe 3 iulie 2018, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de Eduard Marian Constantinescu din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în infracţiunea de tentativă de omor. Când cei doi craioveni au fost citaţi pentru a fi anunţaţi că au dobândit calitatea de inculpaţi, anchetatorii n-au reuşit să-l găsească pe Constantinescu, motiv pentru care s-a cerut instanței arestarea în lipsă a acestuia. Tribunalul Dolj a admis cererea, iar mandatul de arestare emis în lipsă pe numele lui Eduard Constantinescu a rămas definitiv la Curtea de Apel Craiova pe 15 septembrie 2018, inculpatul fiind dat în urmărire internațională. A fost prins în SUA, de unde a fost extrădat în luna februarie anul acesta, ajungând în arestul IPJ Dolj. După gratii se află și la această oră. Cei doi craioveni au fost trmiși în judecată, Constantinescu în stare de arest preventiv, anchetatorii reținând, în plus, că Eduard Constantinescu este cunoscut pentru „perseverenţa infracţională”, după cum au mai reţinut procurorii, fiind cercetat, din anul 2010, în mai multe cauze pentru fapte cu violenţă, contra autorităţii sau la regimul circulaţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dosarul a fost analizat în camera preliminară la Tribunalul Dolj, instantă care luni, 22 aprilie a.c., a respins cererile inculpaților și a dispus începerea procesului: „respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Constantinescu Eduard Marian şi Ciovică Paul Florin . În baza art. 346 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 652/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpaţii: 1) Constantinescu Eduard Marian , trimis în judecată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: – tentativa de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice, 2) Ciovica Paul Florin trimis în judecată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: -lovire sau alte violențe, -tulburarea ordinii și liniștii publice, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Constantinescu Eduard Marian şi Ciovică Paul Florin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 22.04.2019”, după cum se arată în încheierea de ședință a instanței.

Politica