luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Papură, prezentat oficial! „Sper să impun câteva idei”

Noul principal al CSU are probleme de lot înainte de meciul cu Astra.

Cornel Papură a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă. „Din start am acceptat provocarea de a fi antrenorul echipei într-un moment nu foarte plăcut. Dar am mai trăit o dată acest moment, când nu eram într-o postură bună în liga a doua. Vreau să reușesc. Dar vreau să imprim un joc ofensiv, știu că timpul e scurt. Sper să reușesc să impun câteva idei din modul meu de a vedea jocul. E o onoare pentru mine să fiu antrenorul Universității Craiova. Tot timpul când am fost în preajma lui nea Sorin lucrurile au mers bine. Și-a pus amprenta asupra carierei mele. Sper să fie de bun augur. Sper să demonstrez, să am rezultate pozitive”, au fost primele sale cuvinte din noua postură. Apoi, el și-a enumerat obiectivele: „Este un contract până la sfârșitul sezonului. Sper să jucăm 7 meciuri, 5 în campionat, 2 în cupă, vom vedea. În principiu obiectivul e să ne menținem pe locul 3. Depinde cum începem, ce facem la Astra și vedem dacă putem să încercăm locul 2. Sper ca jucătorii să mă ajute. Neîncredere în forțele proprii, asta am găsit. Dar își dau seama că potențialul echipei e mai mare de locul 3”.

Relația Papură – Rotaru, relația Mangia – Papură
Noul tehnician a vorbit despre rolul său în club și relația cu Mangia: „Cu Mangia am avut o relație normală, de club. Fizic nu ne-am intersectat. M-am implicat în transferuri în sensul de a face un profil al jucătorului de care avem nevoie. Nu m-am consultat cu Mangia, decizia se ia mai sus. Dacă e compatibil cu viziunea antrenorului probabil e transferat”. Considerat sfătuitorul patronului, Papură a spus: „Nu știu care e percepția dumneavoastră legată de personaj din umbră. Eu am contract cu clubul. În postura de a face profil pentru jucătorii aduși. Am o relație normală, de la cel care deține frâiele la un angajat. Nu am comunicat des cu dânsul în ultima perioadă. La fotbal oricând e presiune, nu contează ce declară patronul. Din postura în care sunt, toți jucătorii mi-au trecut prin mână. Eu nu am puterea să aduc jucătorii. Eu văd jucătorii și fac un profil al lor. Eu văd jucătorii, dar mai departe nu știu cum merg lucrurile. Antrenorul își dă verdictul. Apoi contează bugetul. Eu nu spuneam dacă e bun sau nu un jucător, ci cei care decid, în speță antrenorii și factorul decident în ceea ce privește partea financiară. Cel care decide e cel care dă banii în colaborare cu antrenorii din perioada respectivă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Probleme de lot înaintea jocului de la Giurgiu

A făcut un raport din infirmerie și a dat și veștile bune: „Vom vedea ce jucători sunt apți pentru meci, deocamdată sunt câțiva sub tratament. Pe Koljic nu se mai contează până la finalul sezonului. Ieri a plecat la Barcelona să se opereze. Rocha și Tiago sunt accidentați. Meza Colli și Cristea s-au antrenat normal”. Papură a negat că a evoluat în anul eventului, așa cum a anunțat clubul craiovean: „În sezonul 90/91 nu eram în lotul Universității. Apoi, în 1992, am debutat cu Rapid”.
Apoi a prefațat meciul cu Astra: „Sper să fiu inspirat să aleg cei mai în formă jucători. Cel mai mult mă bazez pe ajutorul lor, că au jucat multe meciuri cu Astra. Sper să avem colaborare bună și să găsim o soluție bună pentru a câștiga. Dacă Astra va juca fără presiune jocul le poate ieși, dar cel mai important e modul nostru de exprimare. În momentul în care intri în teren vrei să câștigi, așa că nu consider că relaxarea celor de la Astra e un atu pentru noi. Sper că voi cădea de acord cu jucătorii pentru jocul cu Astra să găsim cea mai bună abordare ca sistem de joc. Sper din tot sufletul să fim ofensivi”.
Căpitanul Bancu l-a primit cu brațele deschise pe noul antrenor și și-a luat rămas bun elegant de la Mangia: „Vreau să îi urez bun venit lui Mister. Am mai lucrat împreună la Slatina. Sper să lucrăm bine. Venim după rezultate nu foarte bune, trebuie să îndreptăm la Giurgiu. Dacă ne facem jocul, punem presiune pe ei, avem prima șansă. Trebuie să nu le dăm șanse, să le închidem culoarele. Atmosfera nu este ok după demiterea lui Mister Mangia, poate puteam să facem mai mult. Cu Mister nu am mai vorbit, am aflat de la domnul Rotaru că s-a ajuns la reziliere. Pentru mine a fost un antrenor bun, am avut rezultate cu el, am ajuns la națională. Nu pot decât să-i mulțumesc.

Politica