luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Dosarul lui Vâlcov, amânat pentru 11 iunie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, marţi, pentru 11 iunie, dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, scrie Agerpres.

Vâlcov nu s-a prezentat la proces, însă a trimis instanţei o cerere de amânare pentru a-şi angaja un avocat.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica