Dispoziția din Legea societăților nr. 31/1990 privind interdicția persoanelor condamnate pentru infracțiuni de corupție de a fonda societăți a fost eliminată în ședința din 10 aprilie a Camerei Deputaților cu 150 de voturi pentru, 83 contra și o abținere. Ce putem înțelege din acest vot? Că aleșii poporului au ales să le dea încă o mână de ajutor corupților și că oamenii care ar trebui să inițieze și să voteze legi pentru bunăstarea poporului votează, în fapt, legi pentru bunăstarea infractorilor.
Propunerea deputatului PSD Cătălin Rădulescu se adaugă la lunga listă a acțiunilor de slăbire a luptei împotriva corupției, ba chiar de încurajare a celor care sfidează legea. Încă o dată este evidentă prioritatea aleșilor României, anume asigurarea unui cadru legal prietenos pentru infractori.
Instituirea unei astfel de incapacități legale privind persoanele condamnate pentru fapte de corupție se justifică prin argumente ce țin de responsabilitatea socială pe care fondatorii și-o asumă; exigența instituită de legiuitor printr-o astfel de interdicție ține de onestitatea și corectitudinea pe care asociații trebuie să o arate în desfășurarea activităților comerciale, apreciindu-se că astfel de persoane prezintă un pericol social pentru mediul de afaceri putând influența negativ activitatea altor societăți.
În sumara expunere de motive, propunerea de modificare a art.6 alin.(2) din Legea nr.31/1990, în sensul eliminării interdicţiei de a fi fondatorul unei societăţi pentru persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, înaintată de deputatul PSD, argumentul pentru adoptarea modificării nu are niciun fundament juridic ori logic: „Faptele de corupție au un subiect calificat și privesc exercitarea unor atribuții în domeniul public. Săvârșirea unei infracțiuni care privește exercitarea unor atribuții într-o funcție sau demnitate publică nu influențează activitatea unei societăți din mediul privat”.
Deși Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea, a semnalat absența unui fundament coerent pentru modificarea legii, remarcând lipsa unui motiv temeinic, a scopului său, a cercetărilor privind contextul și urmările adoptării inițiativei: „în expunerea de motive a propunerii legislative nu sunt exprimate, cu claritate, cerințele care reclamă intervenția normativă, ceea ce contravine art. 31 din Legea nr. 24/2000 (…) potrivit căreia instrumentul de motivare trebuie să prezinte cerințele care reclamă intervenția normativă, cu referire specială la insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare, principiile de bază și finalitatea reglementării propuse, cu evidențierea elementelor noi, concluziilor studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice, impactul asupra sistemului juridic, subliniind implicațiile asupra legislației în vigoare, precum și consultările derulate în vederea elaborării prezentei propuneri”.
Guvernul nu a susținut adoptarea inițiativei, ba chiar a subliniat că interdicția este importantă în lupta anti-corupție. În punctul de vedere transmis, Guvernul invocă o serie de argumente printre care și faptul că, în cazul modificărilor aplicate normei până în prezent, evaluarea a condus, dimpotrivă, la completarea listei faptelor penale care atrag această incapacitate specială, care „este un instrument important în realizarea integrității în afaceri, considerată ca imperativă în documentele internaționale și calificată de autoritățile române ca prioritate de intervenție în cadrul Strategiei Naționale Anti-Corupție 2016-2020”.
Împotriva propunerii legislative se menționează și că reglementarea este unitară, fiind prezentă în mai multe legi speciale și că includerea infracțiunilor de corupție este justificată și de pericolul social ridicat al acestor infracțiuni. Este subliniată necesitatea de a consolida mecanismele care să asigure un cadru propice pentru mediul de afaceri, care nu poate funcționa optim în lipsa unor principii precum transparența sau integritatea.
Cu toate că motivele împotriva propunerii legislative sunt nu doar legitime, ci evidente pentru orice om rațional și cu principii, totuși Camera Depuaților ca și cameră decizională a apreciat că este irelevantă condamnarea definitivă pentru fapte de corupție, că un corupt poate înființa societăți, adică metehnele din exercițiul funcției publice sunt compatibile cu desfășurarea unor activități comerciale.
O nouă dovadă că statul de drept e zguduit din temelii de către cei care guvernează doar pentru a se proteja pe ei înșiși.
av. Lucian Săuleanu
