Viceprimarul Severinului, Daniel Cîrjan a anunțat că în perioada 19 – 21 aprilie 2019 se va desfășura a II-a ediție a Festivalului Daco-Roman Drubeta.
,,Istoria bogată de peste 2000 de ani pe care o avem pe aceste meleaguri este ingredientul perfect pentru ca acest eveniment să devină unul de tradiție pentru orașul nostru, eveniment care poate să fie un magnet pentru turiștii din zona Olteniei, din România și chiar din afara granițelor țării. Ca inițiator al acestui proiect, lansez o invitație pentru toți severinenii să participe în număr cât mai mare la acest eveniment de amploare, mai ales că vor avea parte de surprize diverse pe parcursul celor două zile cât se desfășoară”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.
Festivalul Daco-Roman Drubeta se află la a II-a ediție și este coordonat de Asociația Culturală pentru Istorie Vie, prin activități de reconstituire istorică (reenactment antic) care redau atmosfera unei lumi de acum 1900 de ani.
Scopul principal al evenimentului este promovarea patrimoniului dacic şi roman, într-o manieră modernă.
Reenactorii reprezintă cele 4 formațiuni: militari romani din „Legiunea a XIII-a Gemina”, daci (tarabostes și comati) ce activează sub denumirea de „Lupii Apoulonului”, dansatoare romane (dar și dansuri de inspirație dacică) reprezentând trupa „Magna Nemesis”, respectiv gladiatori sub numele de “Ludus Apulensis”.
Este un proiect desfășurat de Palatul Culturii „Teodor Costescu” cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Drobeta Turnu Severin.
Ce va cuprinde concret acest festival inedit?
Parada civilă și militară – prezentarea costumelor antice (echipamente civile și militare; costumații civile și militare);
Taberele antice (Tabere civile: romană și dacică; Tabere militare: romană, dacică și sarmata; Școala de gladiatori)
Ateliere civile: Fierarie (prelucrare metal la rece, prelucrare metal la cald: ustensile, arme, armuri, unelte), Orfevrărie si metaloplastie, Monetărie, Prelucrare lemn, Prelucrare piatră, Olărit, modelaj lut, Țesut/cusut/împletituri, Mozaic, Scriptoria (Metode de scris antic), Jocuri romane, Gastronomie daco-romana (degustare), Prelucrare os și corn, Atelier de instrumente și muzică, Pictura
Ateliere militare: Tir cu arcul/aruncarea suliței – instruirea spectatorilor, Costumarea spectatorilor (armuri) – pentru fotografii, Manevre militare, Demonstrații de luptă, Replici fidele ale armelor antice
Demonstrații militare (antrenamente și demonstrații)
Conflictul armat (marea bătălie)
Ritualuri antice: Căsătoria în lumea romană, Ritualuri de înmormântare (rugul dacic – incinerarea războinicului dac), Ridicarea la rang de municipiu a orașului Drobeta, Ritualuri religioase romane – invocarea zeilor pentru a afla soarta războiului, Ritualuri religioase dacice premergătoare marilor batalii din antichitate, Ritualuri militare dacice – intrarea tinerilor în rândurile războinicilor
Dansuri antice – dansuri romane și dansuri dacice
Ateliere dedicate copiilor: pictură, țesut, modelaj lut, jocuri romane, scriptoria, tir cu arcul.