Oltenii apără Cupa: „Trimit în teren cea mai bună echipă!”

Trupa lui Devis Mangia va lupta astăzi pentru cel de-al doilea obiectiv stagionar.

Oltenii continuă săptămâna infernală. După înfrângerea în fața celor de la FCSB, care i-a îndepărtat la 7 puncte de primul loc în clasament, juveții vor presta astăzi seară în semifinalele Cupei României, contra celor de la Viitorul Constanța. Urmând ca la finalul săptămânii să evolueze împotriva liderului CFR Cluj.

Devis Mangia, antrenorul celor de la CS U, a zis înaintea jocului cu Viitorul: „Nu vor fi multe modificări pentru că nu putem face asta. Va fi în teren sigur cea mai bună echipă pe care o avem la dispoziție acum. Din punct de vedere mental echipa e ok. Am văzut unde am făcut bine, unde am făcut mai puțin bine în partida cu FCSB. Noi nu vom menaja jucătorii pentru acest meci și nici pentru următorul, pentru că avem deja ceva probleme de lot. Trebuie să văd la antrenamentul de astăzi dacă mai e cineva care nu e sută la sută pentru partida cu Viitorul. Sper ca rezultat, meciul de mâine să semene ca rezultat cu cel cu Botoșani. Meciurile cu Viitorul la Craiova au fost mereu deschise. Echipa va avea atitudine, cum a avut și duminică în teren. La Academia lui Hagi sunt cei mai interesanți și buni jucători tineri din România. Nu trebuie să o spun eu, se remarcă la lotul U21 valoarea Academiei”. Singurul inconvenient sesizat de italian: „Nu e normal să avem o zi mai puțin de pregătire față de CFR Cluj, dar aceasta e situația și trebuie să ne conformăm”.

Antrenorul Craiovei a explicat de ce s-a pierdut pe Arena Națională: „Nu vreau să vorbesc de calitatea jucătorilor, ci de pozițiile în teren. E clar: Martic și Dimitrov sunt fundași drepata de meserie. Am pregătit meciul pe o idee, dar după l-am pregătit cu ce am avut la dispoziție. Nu am pierdut din cauza sistemului, ci că am făcut două-trei greșeli”. Mangia i-a luat apărarea fundașului african pe care l-a reprofilat pe banda dreaptă: „Donkor pentru mine e un jucător foarte bun, de încredere, a început bine acest sezon. Problema a apărut că am luat două goluri cu FCSB, dar în alte cinci meciuri nu am luat nici un gol. Am greșit acum cu FCSB, trebuie să lucrăm, să rezolvăm”.

Mangia consideră că întâlnirea de pe Arena Națională putea avea orice deznodământ: „Pentru mine Fortes a făcut un meci foarte bun. Un antrenor trebuie să aibă în vedere multe aspecte în timpul meciului. Dacă-l schimbam pe Fortes la 2-2 și luam gol că nu aveam jucător la bara unu, aș fi fost vinovat. Când am luat gol a intrat imediat Cristea. Până atunci echipa a fost echilibrată în teren. La 2-2 am avut noi oportunitate prin Mihăilă. A fost un meci în care se putea întâmpla orice. Echipa a demonstrat că funcționează cu un atacant central, cel puțin cât a fost Koljic. Cu Fortes este posibil să jucăm cu doi atacanți de meserie”. Mangia le-a răspuns și fanilor care l-au criticat: „Eu respect suporterii noștri pentru că sunt un plus mare pentru noi. Normal să fie supărați atunci când nu se câștigă. Și eu sunt supărat pe mine. Dar ce pot să promit e că echipa va da totul pe teren”.

Căpitanul Bancu l-a completat pe antrenor: „Trebuie să facem meci bun acasă, să luăm o opțiune serioasă pentru finală. Cel mai minunat ar fi să câștig un nou trofeu și să plec în străinătate la o echipă mare. Dar nu am unde să plec deocamdată, că nu e perioada de transferuri. Nu m-am tachinat cu Ianis la națională, acum că vom fi adversari vom avea clinciuri și dueluri pe care sper să le câștig eu. Deocamdată mă gândesc la ambele trofee, cât mai sunt șanse matematice. Încă de gândim, deși sunt 7 puncte diferență”.

Partida CSU Craiova – Viitorul Constanța, din prima manșă a semifinalelor Cupei României, se va disputa joi, de la ora 20:00, pe stadionul Oblemenco.

author avatar
Cojocareanu Cosmin
Distribuie acest articol