luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, marcată în Râmnicu Vâlcea

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului va fi marcată, marţi, 2 aprilie, la Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism ”Mara”, organizator al manifestărilor fiind Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Râmnicului.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, “de la ora 10.30, la sediul Centrului din zona Copăcelu vor avea loc mai multe acţiuni printre care o prezentare a instituţiei, distribuirea de materiale informative privind serviciile oferite, activităţi ludice de relaxare şi socializare, realizarea unui Cerc al Prieteniei şi lansarea de baloane albastre – culoarea simbol a autismului – de către părinţii şi copii participanţi la eveniment, cărora li se vor alătura şi elevi ai Şcolii gimnaziale ”Take Ionescu”. În semn de solidaritate cu cei afectaţi de autism, în seara zilei de marţi clădirea Primăriei municipiului din strada General Praporgescu va fi luminată în albastru”.

Totodată, în aceste zile, în zona centrului comercial din oraş se vor distribui materiale informative de promovare a serviciilor oferite de Centrul ”Mara”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica