vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Craiova

Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită, în fiecare an, la 3 aprilie, a fost marcată, în avans, de Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJMb) „Frații Buzești” Craiova printr-o activitate festivă.

La aceasta au luat parte reprezentanţi ai instituţiilor cu care Gruparea colaborează, personal al unităţii, dar şi foşti comandanţi.

„Cred că data de 3 aprilie 1850 a intrat deja în conştiinţa publică deoarece este un moment important din istoria modernă a României. La acea dată, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, transforma printr-un opis domnesc corpul slujitorilor în corp de jandarmi. În această perioadă de 169 ani credem noi că Jandarmeria Română şi-a câştigat un loc important în cadrul forţelor care fac parte din sitemul de securitate naţională. Chiar dacă au fost momente când această instituţie a fost criticată, cum s-a întâmplat anul trecut, de exemplu, iar din punctul meu de vedere am fost criticaţi prea dur şi pe nedrept, totuşi se menţine în top 3 încredere în rândul cetăţenilor, fapt afirmat şi de cele două sondaje de opinie care au fost deja publicate la începutul acestui an, în care Jandarmeria Română se afla pe locul 3 după Armată şi Biserică”, a declarat Cosmin Mirea, comandantul GJMb Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El le-a transmis colegilor: „Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră vă purtaţi cu mândrie uniforma şi, de asemenea, cred cu tărie că pe viitor vă veţi face datoria cu dăruire şi profesionalism. Vă mulţumesc tuturor pentru activitatea pe care aţi desfășurat-o până în acest moment. La mulţi ani!”

Prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu, a afirmat, la rândul său: „Cuvintele mari sunt de prisos. Faptele vorbesc! Climatul social, siguranţa că putem merge pe stradă fără nici un fel de probleme, siguranţa că putem să participăm la manifestări sportive, artistice ştiindu-vă pe dumneavoastră acolo. Eu, personal, când văd uniforma la o manifestare, sunt liniştit. Ca atare, vă mulţumesc pentru efortul depus până acum şi vă doresc, în continuare, să fiţi exact aşa cum aţi fost până acum: bravi, să apăraţi drepturile cetăţeanului, să păstraţi ordinea publică şi să ne daţi încredere, în continuare, în dumneavoastră”.

Viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan, a vorbit despre dăruirea şi profesionalismul jandarmilor.

„Este o zi importantă care a definit una dintre coordonatele României moderne şi care ilustrează unul dintre dezideratele României contemporane – ordinea şi securitatea şi siguranţa naţională. Datorită profesionalismului de care aţi dat dovadă şi daţi în continuare, fie că vorbim de teatre de operaţiuni străine, pe stradă pentru siguranţa cetăţenilor, în şcoli şi centre de pregătire, în dispozitivele de pază, profesionalismul, echidistanţa, operativitatea, corectitudinea, obiectivitatea sunt reperele valorice ale activităţii dumneavoastră. Vă rog să primiţi, totodată, gratitudinea craiovenilor şi a Primăriei Municipiului Craiova pentru activitatea dumneavoastră în fiecare zi”, a declarat Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei.

În cadrul manifestării au fost prezentate recompensele acordate cadrelor unității și au fost premiați câștigătorii „Cupei Grupării de Jandarmi Mobile Craiova 2019”.

Activitățile dedicate sărbătoririi a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române continuă astăzi cu o activitate de promovare a imaginii Jandarmeriei, în Piața Civică din municipiul Băilești, Dolj, iar pe 2 aprilie jandarmii vor sărbători alături de craioveni în Parcul Sf. Dumitru.

În data de 4 aprilie, aproximativ 60 de copii, din localitățile Fratoștița și Coțofenii din Dos, vor avea ocazia să participe la un meci de fotbal, pe stadionul Ion Oblemenco, prilej cu care jandarmii le vor explica ce conduită trebuie să adopte la manifestările sportive pentru a fi în siguranță.

Politica