marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Victorie pentru titlu: „ Am avut obiectiv să câștigăm cu 3-0”

Echipa de volei masculin, SCM U Craiova, contină parcursul de excepție din această ediție de campioant. Trupa din Bănie s-a impus în fața celor de la Steaua București, scor 3-0. Partida s-a disputat în Sala Polivalentă și chair dacă au dat piept cu un adversar ce abia a prins play-off-ul, oltenii au prins un moral bun, înaintea următorului meci. În etapa viitoare, elevii lui Dănuț Pascu joacă în compania celor de la Arcada Galați, echipă ce le suflă în ceafă craiovenilor în clasamentul Diviziei A1.

Craiova a început partida cu: Halilovic 2 p, Lică 11 p, Milivojevic 13 p, Imfohh 8 p, Sestan 15 p, Olteanu 6 p – Majstorovic (L).

Antrenorul alb-albaștrilor s-a arătat mulțumit de jocul elevilor săi și a ținut să aprecieze și aportul fanilor prezenți în tribunele Sălii Polivalente, chair dacă nu au venit într-un număr prea mare. Tehnicianul consideră că următorul meci, cu Arcada, va fi unul total diferit față de cel cu Steaua. Galațiul fiind o echipă mult mai incomodă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Publicul a fost puțin, dar inimos. Asta este cea mai bună caracteristică a publicului pe care îl avem. Absolut toți spectatorii ne susțin din suflet și îi aștept și la meciul următor, cu Galați, unde lucrurile vor sta diferit. Am făcut un joc bun. Am avut obiectiv să câștigăm cu 3-0. Galațiul a câștigat cu Zalău în etapa aceasta, iar meciul cu ei va fi un derby. Va fi un meci foarte important pentru clasament”, a declarat Dănuț Pascu, la finalul meciului cu Steaua.

SCM U Craiova este din ce în ce mai aproape să câștige cel de-al doilea titlu din istoria clubului, iar fiecare meci este extrem de important pentru formația din Bănie. Vorbele lui Lică, voleibalistul ce poartă banederola de căpitan, pot deveni o deviză pentru alb-albaștri: „Suntem o echipă clădită pentru a câștiga”.

Politica