luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Poştaşii împart ziarele PSD, PNL ameninţă cu instanţa. E contract plătit, spun reprezentanţii Poştei Române

Începând de astăzi, poştaşii români împart ziarele Partidului Social Democrat. Poşta Română a oferit fiecărui partid sau candidat independent posibilitatea să distribuie prin serviciile sale, contracost, afişe, scrisori sau publicaţii cu programele politice şi mesajele candidaţilor la alegerile europarlamentare, informează europafm.ro.

Însă numai PSD a plătit pentru acest lucru – 925.000 lei.

Oferat companiei este prezentată pe pagina proprie de internet, iar argumentul forte, notează Europa FM, este faptul că ajunge în toate aşezările din România şi are acces la 8,9 milioane de adrese poştale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contractul cu PSD este comercial plătit – spun reprezentanţii Poştei care resping orice acuzaţie de partizanat politic şi susţin că nu au nici o răpundere pentru conţinutul materialelor distribuite, mai arată sursa citată.

Liberalii ameninţă că dau în judecată PSD, preşedintele partidului, Ludovic Orban, afirmând că este o “o mizerie inimaginabilă pe care a comis-o (n.r. PSD) folosind Poşta Română”.

“Încep prin a vă prezenta, este o comunicare din partea preşedintelui sindicatului liber din Poşta Română, domnul Brătianu, către filialele sindicatului liber din Poşta Română în care anunţă că s-a luat decizia în Comitetul Executiv al sindicatului liber din Poşta Română, să încheie un protocol cu PSD.

Preţul transformării Poştei Române de către Dragnea şi liderul din sindicatul liber din Poşta Română, Brătianu, este cuprins în această comunicare în care domnul Brătianu spune că trebuie să încheie acest protocol cu PSD pentru că va fi promovat un act normativ pentru introducerea personalului de distribuire pedestră şi a celui care lucrează în program permanent de noapte şi în categoria personalului ce lucrează în condiţii speciale.

Să motivezi nişte reglementări care pot fi considerate normale în condiţiile dificultăţii muncii pe care o practică factorii poştali şi să transformi această posibilă reglementare în sprijinul angajaţilor din Poşta Română într-o formă de mită pe care o dă PSD prin intermediul lui Brătianu către angajaţii Poştei Române, deja frizează penalul. Şi alte angajamente şi promisiuni, se angajează reprezentanţii SLPR să participe prin reprezentanţii săi la întâlniri şi la dezbaterile candidaţilor PSD. Se angajează să ridice, în numele comunităţilor locale, probleme către conducerea PSD privitor la aceste probleme. Deci, acest protocol arată, practic, transformarea sindicatului din Poşta Română şi a Poştei Române, într-o filială a PSD, lucru pe care noi nu putem să îl acceptăm”, a spus Orban.

Liderii de sindicat, şi ei, vizaţi

El a precizat şi că „factorii poştali sunt obligaţi ca odată cu distribuirea pensiei să înmâneze către fiecare pensionar, această mizerie ordinară, această fiţuică imundă, plină de minciuni gogonate, care este dovada cea mai clară că, de fapt, partidul de guvernământ s-a transformat într-o maşinărie de dezinformare şi de aruncare pe piaţă a unor minciuni inimaginabile despre PNL şi evident, despre porcăriile pe care le fac ei.Deci, repet, fiecare factor poştal este obligat, sub semnul ameninţării pierderii locului de muncă, să distribuie această porcărie, această mizerie produsă de creierele bolnave ale liderilor PSD, care arată disperarea şi ruperea de realitate a acestor derbedei politici care au pierdut orice urmă de normalitate şi de bun simţ în acţiunea publică. (…) Vom da în judecată Partidul Social Democrat pentru această mizerie şi de asemenea, studiem baza legală, să vedem în ce condiţii Poşta Română s-a transformat într-un instrument de manipulare pus la dispoziţia PSD-ului. Poşta Română trebuie să servească cetăţenii români, trebuie să servească pensionarii şi să le ducă acasă pensii, nu să le ducă mizeriile PSD-ului scornite în laboratoarele de dezinformare, care nu fac altceva decât să distrugă orice urmă de normalitate în societatea românească, iar în cazul în care găsim baze legale, vom acţiona în judecată, inclusiv conducerea Poştei Române, şi dacă avem informaţii că liderii de sindicat forţează angajaţii din Poşta Română să distribuie astfel de gunoaie în precampania electorală, îi vom acţiona în judecată şi pe ei”.

Politica