sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Reţea internaţională de trafic de droguri de mare risc, destructurată

O serie de percheziţii domiciliare au fost făcute, zilele trecute, în mai multe localităţi din judeţul Vâlcea, după ce s-au găsit droguri de mare risc asupra unor tineri. Trei dintre cei cinci tineri depistaţi în flagrant delict au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, informează Adevărul.

Cinci tineri din Râmnicu Vâlcea şi Vlădeşti au fost depistaţi în flagrant delict de către poliţiştii de la Combaterea criminalităţii organizate din Vâlcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.. Băieţii erau cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc. În urma acestei capturi s-au efectuat şi şapte percheziţii domiciliare, trei dintre persoane fiind arestate preventiv pentru 30 de zile.
Povestea a început în luna ianuarie când asupra unui tânăr din Râmnicu Vâlcea s-au găsit 100 de pastile ecstasy. Se întâmpla pe data de 6 februarie, drogurile afşându-se într-un colet. Cercetările au fost extinse şi poliţiştii au mai găsit un alt tânăr implicat în activitatea infracţională. În urma percheziţiilor domiciliare la locuinţele celor doi suspecţi, s-au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au găsit din nou asupra unui tânăr un pachet cu 41 de pastile de ecstasy. În urma acestei acţiuni au efectuat alte cinci percheziţii domiciliare, în Râmnicu Vâlcea, Vlădeşti şi Mihăeşti, la locuinţele a trei tineri, pe care-i suspectau implicaţi într-o reţea de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc. De la locuinţele acestora au fost confiscate laptopuri, telefoane mobile, şi alte bunuri.

Doi dintre cei vizaţi au fost reţinuţi imediat pentru 24 de ore, unul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, iar pentru celălalt fiind dispusă măsura arestului la domiciliu.

Politica