luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Liderii UE au stabilit un plan în două părţi privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar

Liderii statelor membre din Uniunea Europeană au stabilit, joi, un plan în două părţi privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, pentru a evita un scenariu Brexit fără acord, relatează site-ul postului CNN, citat de Mediafax.

Potrivit textului final al înţelegerii, UE este de acord să amâne procesul privind Brexit până pe 22 mai, cu condiţia ca Theresa May să convingă Parlamentul britanic să îi aprobe acordul săptămâna viitoare.

Dacă acordul nu va fi aprobat de Parlament, ieşirea Marii Britanii din UE va fi amânată automat până pe 12 aprilie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat în acest context că premierul Theresa May a fost de acord cu planul.

Theresa May a declarat că se va întoarce vineri la Londra, unde va începe negocierile cu Parlamentul britanic pentru aprobarea acordului privind Brexit. Aceasta este de părere că Marea Britanie nu ar trebui să se implice în alegerile europene, la trei ani după ce a luat hotărârea de a ieşi din UE.7

Făcând referire la petiţia privind revocarea Articolului 50, liderul britanic a afirmat că poporul britanic a votat deja într-un referendum, iar rezultatul acestuia trebuie îndeplinit.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul.

Politica