Judecătoria Calafat a respins cererea Parchetului privind arestarea preventivă a viceprimarului din comuna Poiana Mare, Cristian Ologu, acuzat de contrabandă cu ţigări. Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul celorlalţi trei reţinuţi din dosar, doi dintre ei fiind însă plasaţi sub control judiciar.
Judecătoria Calafat a decis că viceprimarul comunei Poiana Mare poate fi cercetat în libertate.
“Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Ologu Cristian Nicolae, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la producerea de produse accizabile care intra sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de autoritatea competentă”, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 452 alin. 1 lit. a din Legea 227/2015 şi „contrabandă” prev. de art. 270 alin. 3 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. disp. art. 38 alin. 1 C.pen.
Dispune punere în libertate a inculpatului Ologu Cristian Nicolae, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză”, se arată în decizia instanţei care nu este însă definitivă.
Viceprimarul comunei doljene Poiana Mare, Cristian Ologu (PSD), a fost reţinut de Poliţie, într-un dosar de contrabandă cu ţigări. Poliţiştii au găsit, în urma unor percheziţii, o mini fabrică ilegală de ţigări în comună.
În total, s-au făcut 11 percheziţii în acest caz, în localităţile Piscu Vechi, Ghidici, Poiana Mare şi Cetate.
“În cursul zilei de ieri, 18 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, au efectuat 11 percheziţii domiciliare în localităţile Piscu Vechi, Ghidici, Poiana Mare şi Cetate, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu tutun şi producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de autoritatea competentă.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor două instalaţii artizanale-clandestine pentru fabricat tutun, 137 kg tutun, 205 cutii cu decupaje din carton folosite la ambalarea ţigărilor în pachete (în total 193.600 de astfel de cartoane), 14 role cu folie transparentă pentru ambalarea pachetelor de ţigări, 10 role din foiţă de staniol, 96 de pachete de ţigări care nu aveau aplicate marcaje fiscale”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Poliţiştii au confiscat şi sumele de 207.945 lei, 8.555 euro şi 2.330 de dinari sârbeşti.
Viceprimarul din Poiana Mare, de 28 ani, un alt bărbat, de 54 ani, din localitate, la care a fost găsită mini fabrica de tutun, dar şi doi tineri, de 21 şi 25 de ani, din Ghidici, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi, marţi, urmau a fi prezentanţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a decis însă că nu trebuie să stea după gratii.
De asemenea, alţi doi bărbaţi de 41 şi 61 de ani din Cetate şi Seaca de Câmp sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţişti.