marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

A fost lovit de locomotivă și a supraviețuit

Bărbatul de 62 de ani lovit de o locomotivă în Gara Turceni, luni seara, a supraviețuit. Acesta a ajuns la spitalul din Craiova, cu piciorul fracturat și acuza și dureri de spate.

,,Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident feroviar produs în Gara Turceni. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că un bărbat în vârstă de 62 ani a fost acroșat de o locomotivă care făcea manevre în gară. Acesta a suferit mai multe leziuni, dar este conștient. A fost preluat de echipajul SAJ”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,La data de 18 martie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi fost lovită de o locomotivă în stația CFR Turceni. Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști s-a stabilit faptul că un conducător al unei locomotive izolate, în timp ce efectua manevre de regarare la linia de cale ferată, a surprins în gabaritul liniei și lovit o persoană de 62 de ani, din Grozești, județul Mehedinți, lucrător în cadrul Termocentralei Turceni. Victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Foto: gorjeanul.ro

Politica