duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Dragnea, reaudiat în dosarul DGASPC Teleorman

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este citat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi reaudiat în dosarul DGASPC Teleorman, în care are o condamnare în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Totodată, la acest termen, ar putea fi audiaţi şi alţi inculpaţi din dosar, dar şi martori.

Este posibil însă ca Liviu Dragnea să nu se prezinte având în vedere că acesta a acuzat în ultimele zile probleme de sănătate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La termenul trecut, Instanţa supremă a admis cererea depusă de Liviu Dragnea privind reaudierea sa în dosarul DGASPC Teleorman.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a reluat în februarie procesul DGASPC Teleorman. Din septembrie 2018, când a intrat în faza de apel, dosarul a fost amânat pe parcursul a cinci termene de judecată, în urma controverselor privind constituirea completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ. Completul care îl judecă în prezent pe Dragnea este format din judecătoarele Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Politica