luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Controalele la partide privind cheltuirea banilor din subvenţiile primite de la buget în 2017 şi 2018, suspendate

Noul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu, a decis suspendarea tuturor controalelor la partidele politice privind subvențiile primite de la bugetul statului în 2017 și 2018, invocând „nerespectarea prevederilor legale”, a anunțat AEP. Mitulețu a fost numit în funcție la propunerea PSD, partid vizat de o anchetă a DNA în cazul utilizării subvențiilor primite în alte scopuri decât au fost declarate, scrie HotNews.
Autoritatea Electorală Permanentă spune, într-un comunicat de presă transmis joi, că noul președinte al instituției, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a făcut o analiză privind controalele legate de subvenţia de la bugetul statului acordată formaţiunilor politice în anii 2017 şi 2018, iar în urma acesteia a decis să fie suspende verificările la toate partidele politice. Motivul, nu respectă prevederile legale şi vor fi reluate, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părţi.
Constantin-Florin Mitulețu-Buică, candidatul PSD la șefia Autorității Electorale Permanente, a fost numit în funcție în 27 februarie, în urma votului Parlamentului.

Politica