luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 1.027

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, la ora actuală, în 275 de localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 1.027 de focare, dintre care 15 în exploataţii comerciale, în timp ce în alte trei judeţe s-au semnalat doar cazuri la mistreţi, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

Datele centralizate de către Autoritate arată că, în total, au fost eliminaţi 365.403 de porci afectaţi de boală şi că există 1.112 de cazuri la mistreţi.

Până la ora actuală, potrivit comunicatului, au fost stinse 200 de focare, din care: 20 în judeţul Satu Mare, două în judeţul Dâmboviţa, cinci în judeţul Buzău, trei în judeţul Maramureş, 60 în judeţul Brăila (dintre care patru în exploataţii comerciale), un focar în judeţul Dolj, trei în judeţul Vrancea, 21 în judeţul Bihor, 75 în judeţul Ialomiţa şi câte cinci focare în judeţele Ilfov şi Giurgiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până în prezent, au fost despăgubiţi 8.557 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251,342 milioane de lei. Cele mai mari despăgubiri au fost plătite în judeţele: Brăila (pentru 3.216 exploataţii dintr-un total de 3.226 de exploataţii, în valoare de 172,060 milioane lei), Tulcea (pentru 1.162 de exploataţii dintr-un total de 1.177 de exploataţii, în valoare de 46,564 milioane lei) şi Călăraşi (pentru 317 exploataţii din cele 319 afectate, în valoare de 19.139 milioane de lei).

Conform ANSVSA, cele mai multe focare sunt în judeţele: Tulcea – 576 (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A, şi 147 de cazuri la mistreţi), Călăraşi – cu 103 focare (un focar la o exploataţie comercială şi 81 de cazuri la mistreţi), Constanţa – cu 92 de focare în gospodăriile populaţiei şi 21 de cazuri la mistreţi, şi Brăila – cu 71 de focare (dintre care 7 focare la exploataţii comerciale şi 19 cazuri la mistreţi).

În restul judeţelor afectate se înregistrează de la unul până la 52 de focare.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Specialiştii veterinari reafirmă că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană, iar pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, în timp ce proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Politica