sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Traficanţii de cannabis din Caracal au cerut să fie puşi în libertate

Cei doi tineri din Caracal care cultivau cannabis într-un imobil din municipiu, arestaţi preventiv săptămâna trecută, au cerut să fie puşi în libertate.

Sorin-Mihai Tiţă şi Ştefan-Alexandru Isbiceanu au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de trafic şi consum ilicit de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Unul dintre bărbaţi a înfiinţat cultura, după ce a revenit în ţară din Olanda. Acesta şi-a comandat pe internet o instalaţie completă pentru însămânţare şi creşterea plantelor, una performantă având în vedere că reuşit să cultive cannabis iarna. Tânărul de 20 de ani a fost cooptat pentru îngrijirea plantelor şi vânzarea drogurilor.
Ofiţerii SCCO Olt, sub coordonarea procurorului DIICOT Olt, au efectuat, miercuri, o percheziţie domiciliară în Caracal.
„În urma efectuării percheziţiei domiciliare, poliţiştii au găsit o plantație de cannabis, recoltată indoor, cu 29 de ghivece cu rădăcini, o instalație completă pentru însămânțare și creștere a plantelor, o pungă din plastic care conține material vegetal verde-oliv, o plantă de cannabis, trei grindere, un pistol semiautomat, două cântare electronice, o cutie conținând patru pungi cu material vegetal recoltat, cântărind aproximativ 1,5 kilograme, suma de 600 lei și două telefoane mobile”, se arată în comunicatul de presă remis de IPJ Olt.
Anchetatorii mai spun că, în perioada 2018 – până în prezent, tânărul din Caracal ar fi comercializat aproximativ două kilograme de droguri și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive către diverse persoane din municipiu.
Nouă persoane au fost conduse, miercuri, la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, pentru audieri.

Politica