Peste 65 de mii de craioveni şi-au plătit taxele şi impozitele pe 2019

Ana-Maria Constantinescu

Peste 65 de mii de craioveni şi-au plătit taxele şi impozitele pe 2019, profitând de reducerea de 10% care se acordă celor care îşi achită dările până la 31 martie.
„Acum, la începutul lui 2019 este o creştere de 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai exact, încasările proprii ale Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Craiova, până la data de 14 februarie, au fost de 21.725.134 lei, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost de 20.882.874 lei”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Şi numărul persoanelor care şi-au plătit dările în această perioadă a crescut, a precizat edilul: „Ca şi număr de persoane fizice care au plătit până acum, sunt 65.761 persoane, faţă de 61.209 persoane în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar persoane juridice care au plătit taxele şi impozitele în acest an sunt 3.041, faţă de 2.865, anul trecut”.
O creştere importantă, respectiv de 65,96%, s-a constatat la plăţile efectuate on-line.
„A crescut şi numărul de plăţi on-line, în perioada 01.01. 2019 – 14.02.2019, comparativ cu aceeaşi periodă a anului trecut, de la 1.607 la 2.667”, a mai punctat Mihail Genoiu.
Valoarea plăţilor on-line făcute în acest an este de 795.853,69 lei.
Referitor la încasările de anul trecut, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că: „Direcţia de Taxe şi Impozite faţă de un previzionat de 156 milioane lei, a avut o încasare de aproximativ 167 milioane lei, adică o creştere de 6,91% faţă de 2017”.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol