joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Sindicaliştii Federaţiei „Spiru Haret” protestează în faţa Ministerului Educaţiei

Zeci de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” pichetează, miercuri, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale, nemulţumiţi de situaţia gravă în care se află sistemul de învățământ, informează Agerpres.

Protestatarii suflă din vuvuzele şi scandează „N-avem bani de creta, voi ne daţi tableta!”, „Andronescu, factor de stres neuropsihic” şi „E abrambureală, vorbărie goală!” .

Potrivit organizatorilor pichetului, sindicaliştii vor să atragă atenţia, prin aceste acţiuni de protest, asupra situaţiei grave în care se află sistemul de învățământ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Printre revendicările FSE „Spiru Haret” se numără: elaborarea pachetului legislativ pe educaţie – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federaţiile sindicale din învăţământ şi Guvernul României; majorarea costului standard per preşcolar/elev – faţă de lipsa acută de resurse umane, materiale şi financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgenţă, a tuturor sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenţei în unităţile de învăţământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum şi a finanţării suplimentare pentru unităţile de învăţământ de masă cu clase în care sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale; instrumente reale, aplicabile în situaţiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocaţie, perturbă desfăşurarea întregii activităţi a unităţilor de învăţământ; angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse şcolii.

De asemenea, sindicatele afiliate FSE „Spiru Haret” din mai multe regiuni ale ţării organizează miercuri acţiuni de protest la nivelul judeţelor.

Politica