luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fiscul doljean, încasări peste aşteptări în 2018

Toate unităţile teritoriale din cadrul Administrației Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Dolj au avut anul trecut un grad de realizare a încasărilor de peste 100%, a declarat, marţi, la şedinţa Colegiului Prefectural, Bogdana Camelia Oprescu, şef administraţie AJFP Dolj.

Astfel, potrivit unui bilanţ al instituţiei, gradul de realizare al programului transmis de M.F.P. – A.N.A.F., pentru perioada ianuarie-decembrie 2018, a fost realizat pe total buget general consolidat administrat de AJFP Dolj în procent de 105,55%.

Analizând încasările efective din contul de execuţie al bugetului general consolidat aferente perioadei ianuarie – decembrie 2018, a rezultat că la nivelul A.J.F.P. Dolj, acestea au fost în sumă totală de 2.366.497.383 lei, de unde rezultă o depăşire a programului de încasări în sumă absolută de 124.417.383 lei, iar ca procent o creştere cu 5,55% a programului de încasari”,se arată în documentul prezentat în Colegiul Prefectural.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit aceluiaşi document, în structura pe bugete, programul de încasări venituri bugetare, la nivelul agenţiei doljene, pe anul trecut a fost realizat astfel: bugetul de stat – 101,17%, bugetul asigurărilor sociale de stat –107,18%, bugetul asigurărilor pentru şomaj – 103,00%, bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate –110,53%.

Analizând nivelul de realizare al volumului de încasări la bugetul general consolidat la nivelul A.J.F.P. Dolj pentru perioada ianuarie – decembrie 2018, detaliat pe bugete, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, rezultă, o creştere a volumului încasărilor în sumă absolută de 636.432.098 lei (2.366.497.383 lei – 1.730.065.285 lei), iar ca procent o creştere cu 36,79%”,mai precizează reprezentanţii AJFP Dolj.

Aceştia notează că având în vedere volumul încasărilor bugetare, în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, se situează pe locul I în creşterea încasărilor bugetare în perioada ianuarie – decembrie 2018.

Politica