miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Panouri fotovoltaice. Actele necesare pentru accesarea fondurilor de la stat

La sfârşitul lunii martie, românii vor putea beneficia de fonduri europene de 100 de milioane de euro pentru montarea de panouri fotovoltaice.

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, termenul de depunere a dosarelor pentru instalatori s-a prelungit pentru că foarte mulţi nu au apucat să facă acest lucru, iar interesul este ridicat.

Statul subvenţionează cu 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să îşi monteze panouri fotovoltaice acasă. Reprezintă până la 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru obţinerea celor 20.000 lei de la stat beneficiarul trebuie să meargă la un instalator validat de Administraţia Fondului de Mediu, pentru înscriere, cu următoarele documente: cerere de finanţare tehnoredactată, copia actului de identitate, extrasul de Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile, rezultat pentru dreptul de proprietate, şi dovezi că nu are restanţe la taxe şi impozite.

Lista instalatorilor aprobaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu va fi publicată pe site-ul AFM pe 15 martie, iar la sfârşitul lunii cei care vor să primească bani pentru panouri vor putea să depună cererile la firmele de specialitate.

Politica