luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Scandalul diplomei false a medicului ginecolog continuă. Despăgubiri record pentru un vâlcean

Bărbatul din Vâlcea, a cărui diplomă a fost luată drept model pentru falsificarea actelor de studii a falsului medic ginecolog de la Spitalul Județean din Ilfov, cere despăgubiri record.

Medicul ginecolog a profesat la spitalul cu pricina timp de 10 ani, fără studii superioare.

Voi face plângere penală, iar, mai apoi, mă voi constitui parte civilă în proces. Voi cere despăgubiri de 100.000 de euro. Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat, însă, din păcate, perfect normal în ţara în care trăim. Nu voi tolera aşa ceva. Aşa, orice tanti ca doamna asta, care prinde un post liber, vine cu o diplomă falsă. Te duci frumos cu o copie şi nimeni nu vrea să vadă şi originalul”, a declarat, pentru „Vocea Vâlcii”, Alin Barbu, bărbatul a cărui diplomă a stat model actului contrafăcut de medic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, cu ajutorul unei diplome contrafacute, falsul ginecolog al Spitalului Judetean Ilfov, a obținut un contract de voluntariat ilegal, semnat de un jurist al spitalului, după cum a declarat Ministrul Sănătății, Sorina Pintea. În baza acestor două acte, femeia a profesat fără nicio problemă, deși nu avea nicio parafă de la Direcţia de Sănătate Publică, nici aviz de la Colegiului Medicilor.

Politica