Campioana județului Mehedinți va întâlni reprezentanta Gorjului în „barajul” pentru promovarea în Liga a 3-a.
Era cel mai accesibil adveresar pe care îl putea întâlni câștigătoarea Ligii a 4-a Mehedinți, ținând cont că din Regiunea 4 mai făceau parte puternicele campioanate județene din Timiș, Arad, Hunedoara sau Caraș-Severin. Sorții au fost, de data aceasta, blânzi cu Mehedințiul, care va întâlni campioana județului Gorj. Mehedințenii vor fi gazdă în prima manșă, care va avea loc pe 15 iunie, cu începere de la ora 18:00, urmând ca returul să aibă loc o săptămână mai târziu, pe terenul echipei Liga a IV-a Gorj, unde, pentru primul loc luptă patru echipe. La finele turului, care a însumat 15 etape, ACS Știința Turceni și CS Vulturii Fărcășești au câte 38 de puncte, fiind urmate în clasament de CS Petrolul Bustuchin (34 puncte) și CS Gilortul Târgu Cărbunești (32 de puncte). Deși se află la 6 puncte sub primul loc, echipa din Târgu Cărbunești pare favorită la promovare, după ce și-a întărit în această iarnă lotul prin aducerea mai mutor jucători cu experiență.
La Mehedinți, primele 4 clasate sunt despărțite de doar două puncte, după consumarea celor 11 etape din tur. Astfel, bătălia se va da în retur între AS Recolta Dănceu (28 puncte), CS Strehaia (27 puncte), ACS Viitorul Șimian (26 puncte) și CS Pandurii Cerneți (26 puncte).
Viitorul Șimian pare avantajată de programul returului, urmând să întâlnească pe teren propriu toate cele 3 contracandidate. De altfel, echipa din Șimian e și singura care a efectuat un cantonament în pauza de iarnă, pregătindu-se în nordul județului, la Baia de Aramă, timp de o săptămână. Tot Șimianul a fost și singura echipă de la Mehedinți care a disputat un amical în compania unui adversar din alt județ. Testul a avut loc marți, pe terenul din Șimian, unde ACS Viitorul a remizat, scor 1-1, cu ACS Tractorul Cetate, ocupanta locului 3 din Liga a 4-a Dolj.
Mehedințiul și Gorjul s-au întâlnit ultima dată în barajul pentru promovare în vara anului 2014, când Minerul Valea Copcii a învins Gilortul Târgu Cărbunești, cu scorul de 2-0, după prelungiri, pe Stadionul „1 Mai” din Slatina. A fost ultima dată când promovarea în Liga a 3-a s-a decis într-o singură manșă, pe teren neutru, dar și ultima dată când o echipă de la Mehedinți a izbutit să acceadă în eșalonul național.
De la introducerea actualului sistem de promovare, care se joacă acum tur-retur, campioanele de la Mehedinți au făcut figurație. Astfel, în 2015, Pandurii Cerneți a fost surclasată de CSU Craiova II, care s-a impus cu 4-0 în Bănie și cu 8-0 pe Stadionul Termo din Drobeta Turnu Severin! Un an mai târziu, tot Pandurii Cerneți devenea campioană județeană la Mehedinți și era ridiculizată de CSM Școlar Reșița. Bănățenii s-au impus cu scorul de 6-1 în jocul găzduit de terenul din Șimian, după care au câștigat returul la „masa verde”, deoarece Pandurii n-a mai făcut deplasarea! Nici campioana din 2017, CS Strehaia, n-a făcut rabat de la rezultatele dezastruoase și a fost umilită de Voința Săelele. Câștigătoarea Ligii a 4-a Teleorman s-a impus cu 4-2 la Strehaia și cu 8-0 în returul de pe teren propriu! „Tradiția” a fost continuată, anul trecut, de Viitorul Șimian, invinsă cu 11-0 la „general” de ACS Dumbrăvița, din Timiș.
Nici gorjenii n-au impresionat în această perioadă. După eșecul cu Minerul Valea Copcii, din 2014, Gilortul a ieșit campioană județeană și în următorii 2 ani, mergând astfel din nou la baraj, de unde a fost de fiecare dată eliminată. Dacă în 2015, advesara gorjenilor de la Târgu Cărbunești a fost CNS Cetate Deva, care s-a impus cu scorul general de 11-3, în 2016, AFC Hermannstadt a câștigat cu 1-0 la Sibiu și cu 5-1 în deplasarea de la Gilortul. Gorjul a izbutit totuși să promoveze în 2017, prin Internațional Bălești, care a trecut de Tractorul Cetate, cu scorul general de 5-2. Anul trecut, campioana Petrolul Bustuchin a fost învinsă cu 4-0 în deplasarea de la Chișineu-Criș, iar meciul-retur l-a pierdut la „masa verde”, deoarece nu a avut salvare și medic delegat la terenul de joc, astfel că arădenii au promovat fără efort.
Împerecherea județelor pentru promovarea în Liga a 3-a
Regiunea 1: Bacău – Botoșani; Suceava – Neamț; Vaslui – Iași
Regiunea 2: Maramureș – Sălaj; Satu Mare – Bistrița-Năsăud; Cluj – Bihor
Regiunea 3: Harghita – Sibiu; Covasna – Brașov; Mureș – Alba
Regiunea 4: Caraș-Severin – Timiș; Arad – Hunedoara; Mehedinți – Gorj
Regiunea 5: Argeș – Vâlcea; Teleorman – Dolj; Olt – Dâmbovița
Regiunea 6: Călărași – București; Ialomița – Ilfov; Giurgiu – Prahova
Regiunea 7: Galați – Buzău; Brăila – Vrancea; Tulcea – Constanța