duminică, decembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Meteorologii anunţă ger și ninsori în perioada următoare

Potrivit meteorologilor, iarna se dezlănţuie la sfârşitul săptămânii. După zile cu temperaturi şi de 18 grade, vremea se schimbă radical.  Un val de aer polar venit dinspre Rusia va pune stăpânire pe România.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) vom avea parte de adevărate şocuri termice, cu temperaturi care vor scădea cu până la 20 de grade.

De sâmbătă, 23 februarie, revin ninsorile, viscolul şi gerul. În plus, vântul puternic va face ca temperaturile resimţite de corpul uman să fie şi mai scăzute. Cele mai afectate zone vor fi Moldova, Muntenia şi regiunea de munte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform ANM, de joi, 21 februarie, valorile termice, în special cele diurne vor marca o scădere faţă de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar la munte vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori.  

Vremea va continua să se răcească şi vineri, astfel că temperaturile diurne vor deveni apropiate de cele specifice perioadei, iar cele nocturne vor fi mai coborâte decât acestea. În prima parte a zilei cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, apoi aria de nebulozitate şi de precipitaţii se va restrânge treptat către regiunile sudice.

La munte, în jumătatea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei va predomina ninsoarea, în Banat, Crişana şi Maramureş ploaia şi lapoviţa, iar în restul teritoriului ziua va fi ploaie şi lapoviţă, iar din orele serii treptat vor predomina ninsorile. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi va avea viteze mai mari la munte, mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 0 şi 9 grade. Noaptea local va fi ger mai ales în nordul şi în centrul ţãrii, iar minimele termice se vor încadra între -12 şi -2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -20 de grade.

Sâmbătă se face şi mai frig. Vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată, local geroasă dimineaţa şi noaptea mai ales în nordul şi în centrul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 2 grade, iar cele minime se vor încadra între -14 şi -4 grade, mai scăzute în depresiuni spre -20 de grade. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va continua să prezinte intensificări, dar la cote mai reduse faţă de intervalul precedent, îndeosebi în estul, sud-estul ţãrii, precum şi la munte, la altitudini mari, unde zăpada va fi spulberată.

Politica