Și a doua cerere a lui Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea a fost respinsă

Jurnalul Olteniei

Procurorul-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor, Gheorghe Stan, a respins cea de-a doua cerere depusă de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a Adinei Florea, cea care se ocupă de dosarul în care fosta şefă a DNA este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, informează Agerpres.

Pe 15 februarie, Laura Codruţa Kovesi a fost chemată la Secţia de investigare a magistraţilor pentru a fi audiată într-un dosar legat de aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.

Kovesi a anunţat atunci că a depus două cereri de recuzare – una pe numele procurorului de caz, Adina Florea, şi cealaltă referitoare la şeful Secţiei de investigare a magistraţilor, Gheorghe Stan, motivul fiind „afectarea imparţialităţii”.

Cererea de recuzare a Adinei Florea a fost respinsă în aceeaşi zi de Gheorghe Stan, după care procurorul general Augustin Lazăr a respins şi recuzarea lui Gheorghe Stan.

Kovesi a revenit luni cu o a doua cerere de recuzare a procurorului Adina Florea, însă şi această solicitare a fost respinsă.

- Advertisement -

Dosarul în care este acuzată Laura Codruţa Kovesi a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea lui Nicolae Popa cu un avion din Indonezia, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol