Trupa britanică Queen va cânta la ceremonia de decernare a premiilor Oscar 2019, care va avea loc duminică. Anunţul a fost făcut de către Academia Americană de Film, pe Twitter.
Anunţul vine ca urmare a succesului înregistrat de „Bohemian Rhapsody“, filmul biografic despre formaţie şi fostul solist, Freddie Mercury.
Formaţia cântă acum sub numele de Queen + Adam Lambert, cu doi dintre membrii originali, chitaristul Brian May şi toboşarul Roger Taylor, iar solist este starul de la „American Idol“, Adam Lambert, care a fost criticat pentru acest rol de lider al grupului în ultimii ani. Basistul John Deacon nu a mai cântat împreună cu Queen de mai mulţi ani.
„Bohemian Rhapsody“ este nominalizat la cinci categorii la gala Oscar 2019: Cel mai bun film, Cel mai bun actor, Cel mai bun montaj, Cel mai bun mixaj de sunet şi Cel mai bun montaj de sunet.
Filmul a avut încasări de 854 de milioane de dolari la nivel global.